Când spui cioban spui stână,
cuvânt care nu pare împrumutat din alte limbi. Totuși, de unde provine? Stan, în indo iraniană și slavă, e locul
în care te oprești. Rădăcina verbului a
sta, e prezentă în toate limbile
indoeuropene. Sthāna în sanscrita
vedică, e loc de popas, inclusiv pentru o oaste în deplasare. Stan în bulgară, sârbo croată,
macedoneană, înseamnă casă, chiar apartament.
Stan în salvă, înseamnă tabără
militară iar în cehă, cort. Cum rămâne cu oile noastre? Numai în albaneză, stan și în română, stână, e locul unde stau oile
(de unde staul?) iar absența acestei
relații în orice altă limbă slavă, pare să arate o moștenire extrem de arhaică,
mai apropiată de indo iranienele stan
și sthāna.
Azi când plec spre casă, nu mai fac rapel în peșterile metroului ci o iau
pe jos, până la Piața Unirii. Îmi aprind o țigară cu bricheta portocalie,
cumpărtă azi. Trec pe lîngă Lupa
Capitolina, sculptură care sclipește dureros în soarele auriu, în ochiul meu înroșit de răceală. Lupa
Capitolina este un totem danubian, devenit o celebră operă de artă. Pe net sunt menționate (cu fotografii), 14
astfel de sculpturi în România: 4 dăruite (între 1906 – 1912) de Roma și 10
copii făcute în țară. Cred că există mai multe în țară: de exemplu lipsește cea
din Săcele, ridicată pe un soclu de marmură neagră. Culorile care m-au
impresionat azi sunt: portocaliul brichetei, auriul soarelui pe o sculptură,
negrul marmurei unui soclu.
Cum se leagă lucrurile în capul
meu? Cum se leagă lucrurile în general? E o asemănare între gânduri, lucruri și
jocul de biliard – sfere care se ciocnesc și se influențează la infinit. Cam
60.000 de gânduri ne trec prin cap într-o zi. Câte scheme se pot construi cu ele? Și de
fapt: cum se pot număra gândurile? Ca să
dau un sens acestui noian, e suficient să mă opresc la ceva: istoria sculpturii
Lupa Capitolina. Originalul, aflat în
Museo Nuovo din Pallazzo dei Conservatori din Roma, aparține sculptorului
etrusc Vulca di Veii ( Vâlcu din Văi), realizată în secolul VI e. n. însă e posibil să fie
datată eronat, deoarece, la restaurarea din 1997, istoricul de artă Maria Carruba
și etruscologul Adriano La Regina au observat că e turnată dintr-o singură
bucată, după procedeul actual ”în ceară pierdută”, pe când în antichitate, bronzul
era turnat în bucăți asamblate ulterior. În toate figurile antice (monezi, basoreliefuri,
mozaicuri), lupoaica nu ține capul drept (rigiditatea lupului) ci întors spre
stânga, spre cei doi gemeni. Experții cred că lucrarea a fost refăcută complet
în Evul Mediu iar cei doi gemeni au fost adăugați în timpul Renașterii. Conform
legendei, gemenii provin din legătura unui zeu, Ares (hiperboreanul nostru) și
vestala virgină, Rhea Silvia. Vestala era o preoteasă a Vestei ( Hestia la
greci), zeița focului sacru, reînnoit la fiecare 1 martie. Lucrurile se leagă
mai trainic pe dedesubt, în urzeala lor nevăzută: după Palladio, cele două
temple ale zeiței Vesta de la Roma, aveau formă de potcoavă ca și sanctuarul
circular dacic care are o absidă centrală, sprijninită pe 34 de stâlpi de lemn
dispuși în formă de potcoavă. Dacă Ares era de-al nostru, și Rhea Silvia, ca
preoteasă a Vestei, trebuia să fie tot de pe aici. Putem afla mai multe despre Rhea
dacă știm cine era Vesta. Preotul Dumitru Bălașa documentează filogenia
acestei zeități olimpiene: la sciți se numea Tabiti, la traci Istia, Iasta,
Hestia. Hesiod a luat de la sciți acest nume și l-a introdus ca atare în
panteonul Olimpului, de unde romanii l-au preluat ca Vesta. De la Tabiti iasta,
luă Zalmox legile frumoase ( și arianul Zarathustra spune că le-a primit de la
o zeiță bună) și așa au ajuns legile pământului nostru, în Dreptul Roman. Că Istia
era o zeitate românească, o dovedesc zecile de statuete feminine de la Trufești
(Botoșani), Moinești (Bacău), Libceva (Caraș Severin). Hestia de fapt, este Tabiti a sciților, Bendis a tracilor și Iasta
a geților, geți între care aceia numiți daci, erau preoți apărători ai focului
sacru.
Și Artemis provine din cultul tracic al zeiței Bendis. Tracii din
Attica au construit oracolul de la Dordona în onoarea zeiței lor Bendis, iar grecii aveau o sărbătoare
numită Bendidea, despre care Platon în Republica, spune că e o sărbătoare nouă, cu călăreți cu torțe, care se
întrec într-un magnific spectacol nocturn (conform declarațiilor lui
Polimarchus). La British Museum, o statuie a zeiței Artemis poartă cușma frigiană (dacică) iar un vas pictat din
secolul IV î.Hr. o arată pe Bendis cu
cușmă, alături de fratele său, zeul soare Apollo.
Strabon afirmă și el că grecii au adoptat ritualuri străine, trace. În
rezumat, grecii au multiplicat-o pe Bendis
a tracilor, în două zeități: Hestia și Artemis. Ocupația lui Apollo
era de cioban care-și păștea turmele în
Thessalia.
Se pare că nodurile prin care se
leagă pe dedesubt lucurile nu s-au desfăcut niciodată, doar s-au ascuns sub
aparență: căutând date despre zeița căminului, a vetrei și a focului creator,
am găst imaginea fierului (o ideogramă), cu care se însemnau vitele în satul
Cernat din Săcele (din care provin strămoșii mei, Tomoșoii), numită danga: combinație asimetrică între cruce
și coarne de bour. Dacă era simetrică spunea mai puțin. Așa e mult mai
incitantă. Oare unde aș putea găsi date despre dăngi, despre semnificația lor?
