31 iulie. Înnorat, umed, zburlit ca blana
Fatamei
e
cerul acestei dimineți bătrâne, ciufulite din naștere. E ciudat să aflu de la
greci, via Nietzsche – Liiceanu, că Radu Petrescu era apolinic, patetic! Luând
totul în serios, neputând depăși capcana minuțiozității, mai degrabă Adela îi e
superioară, lăsându-l ca pe un copil să-și facă jocul încrâncenat în obținerea
jucăriei sclipitoare - Gloria. Adela e ea însăși artist plastic (pictoriță) dar
privește totul, inclusiv pe sine, cu un zâmbet matern. Am încercat s-o scot din
apatie pe Fatam dar n-am reușit. E somnoroasă și fierbinte și nimic n-o poate
convinge să iasă măcar în cerdac dintre faldurile cuverturilor de lână.
Pisicile au o relație specială cu somnul. Dorm mai mult de jumătate din viață
dar când sunt treze recuperează vertiginos. Trăiesc între calme ninsori inconștiente
și avalanșe irepresibile. E un fel nebunesc de a exista. Nici mie nu-mi vine să
ies în frig. Privesc pe geam. Geamul e o invenție adâncă, insuficient analizată
de psihologi și artiști. E transparența ascunsă în miezul opacității pietrei,
are limpezimea privirii dar nu vede: lasă văzul să se scufunde prin ea, în adâncul lucrurilor ca și
privirea Fatamei atât de limpede și atât de goală încât uneori mă sperie când
își pironește pupilele ei vitroase în ochii mei fâstâciți de o teamă
inexplicabilă - dacă totuși, știe?
Prima zi de august e umedă, rece.
Ar trebui să recitesc Pitoresc și melancolie de Pleșu. Nu scontam că aici îmi va reveni
dorința să și scriu. Să mă scriu și să mă citesc, să dau jos husa de pe oglindă
și să-mi contemplu în ea chipul montan, care
e poate chipul meu adevărat, permanent. De-aș putea trăi mereu în contemplarea
peisajului, fără otrava grabei! Dacă omenirea și-ar putea recupera romantismul ar fi salvată. Avem nevoie să ne
salvăm în fiecare clipă din incendiul care suntem. S-au adunat 20 de zile de
concediu și simt din nou vacanța chiar dacă e o vacanță forțată în care m-am
exilat de frica fierbințelii Capitoliului. Nu-i strică nici Fatamei care acasă
stătea mai mult pe dușumea, în locurile unde se producea curent, pentru că nici
ei nu-i place aerul condiționat. Din acest punct de vedere nu-mi reproșez că am
smuls-o din tabieturi. Afară, pe cele 7 trepte de lemn umed, ceremonia vizitei
măcăleandrului și a păsăruicii e stricată de bădărănia motanului negru, pe care regret că l-am acceptat
tacit ca ginere temporar. Am fost la piață și am făcut și plajă, ceea ce nu
credeam de dimineață. Seara, Beethowen și Epistolar
de Liiceanu. Destule satisfacții pe ziua de azi - modalități de a mă
sustrage fluctuațiilor timice, scriind nevăzut, necunoscut, în timiditate-mi
chiar dacă nu am suficientă nebunie ca să scriu și despre altceva decât despre
mine. Sau poate am prea multă, poate îmi împing eul la ultima limită, identificându-mă
hipnotic cu obiectul și nu mai am cum să-l văd. Înainte de culcare meditez:
cele două surori văzute în alb și negru ar fi Binele și Răul, alternativ; pinii ornamentali
ascunși printre cei comuni, sunt semnul exotismului, un alt titlu al jurnalului numit Chipul
din geam ar putea fi Turtureaua de
silex, nimic n-ar fi posibil fără geometrie, am reconstituit independent,
unele cugetări din mituri, ale grecilor, apolinicul și dionisiacul, pe cele ale
lui Rousseau, Nietzsche, Cassirer și niște ide de fizică cuantică. Mintea
oricărui om o ia natural pe aceste căi, cum se întâmplă cu istoria omenirii în Împăratul muștelor de Wlliam Golding.
Poate că ele există în Inconștientul
cognitiv colectiv. Gânduri care nu mă fac să mă admir și să mă iubesc cu un
milimetru mai mult. Mult mai puțin, da.
2
august. Dimineață poleită în aurul soarelui și al
