SEPTEMBRIE partea a doua
Lumina gălbuie din seara asta, e concentrată în galbenul cărnos al primei frunze galbene pe care am ridicat-o de dimineaţă de pe trotuar. Deşi e galbenă şi cerată nu are nimic din galbenul de ceară al morţilor. Căderea ei nu pare s-o fi devitalizat, pare mai mult un capriciu, ca şi galbenul luminii în care îşi menţine verdeaţa cam 95% din vegetaţie. Le hrănesc cu carne pe cele două carnivore ale familiei. Una a mâncat carne de viţel iar cealaltă porc afumat. Norii s-au îndurat de nefericirea lumii carnivore să ne acopere consolator. A dispărut canicula. Prind finalul unei sarabande pentru violoncel de Bach. Griul ceţos a cucerit Bercenii şi a înecat într-un anonimat păstos punctele care se încăpăţânau să creadă că există. Recompensa pentru această situaţie inacceptabilă se numeşte Festivalul Enescu. Am citit undeva despre o memorie stocată şi în altă parte decât în creier, memoria extracerebrală. De exemplu în inimă. Am urmărit povestea transplantului unei inimi de la un motociclist rocker căruia îi plăceau aripioarele de pui prăjite şi chiar purta în buzunar astfel de aripioare când a avut accidentul. Cel ce a primit transplantul a început să se dea în vânt după aripioare de pui şi să asculte în loc de simfonii melodii rock.
Formule ridiculizate ca „inima îmi spune”, „din adâncul inimii”, „te - am păstrat în inima mea” sunt validate ştiinţific. Cerem totuşi prea mult de la ştiinţă. O imaginaţie mai zburdalnică sare uşor în marşarier, de la memoria animală la cea vegetală, apoi la cea minerală. Putem suspecta de memorie munţii, apa, oceanele iar dacă şi comunică între ele, tabloul devine înfricoşător. Cum mai arată ceea ce numeam noi bietul nostru suflet? Nu e decât alt nume al necunoscutului.
A doua zi, la muzeu, o bătaie în uşă precisă, viguroasă, de om care ştie ce vrea sau vrea să pară aşa:
- Intră!
E Di Ana
- Ce surpriză !
- Plăcută sper! Am avut drum şi am urcat să-ţi aduc nişte miere de toamnă.
Are o bluză de un alb feminin, intim, nu de laborator sau de spital. Câte feluri de alb există? Are o piele bronzată şi ochelari de soare delicaţi, cu lentile senzitive care-i dau un aer intelectual dar sportiv. Bem o cafea şi o las să vorbească încercând să descopăr motivul vizitei deşi s-ar putea să nu fie decât singurul care ne chinuieşte pe toţi: singurătatea. Nu sunt foarte atent la ce spune admirându-i auriul părului şi bucurându-mă de adierea parfumului de garofiţe.
- Îl ştii pe ATV istul de acum 3 ani?, ăla care te-a enervat că vorbea porcos la Sinay ? A făcut accident vascular
- Regret
- Îmi spunea: îmbată-te şi tu cu mine ca să-ţi pot spune ce nu–ţi pot spune pe trezie.
- Şi-ai băut?
- Evident, nu!
- Ce câinoşenie! Deşi câinii ne sunt superiori.
- Prin ce? Sunt nişte poligami depravaţi.
- Poligami dar nu depravaţi. Asta e în capul nostru. Ei nu au moralitate dar au fidelitate. Ce crezi că ar fi vrut să-ţi spună ATV istul? Că eşti frumoasă, că te place, că are chimism cu tine, că te iubeşte. Sau poate, să-ţi povestească nefericirea lui ascunsă.
- Poate
- Oricât am fi de diferiţi noi bărbaţii de voi femeile, suntem din acelaşi aluat.
- Eu vreau mai mult.
- Cât de mult?
- Infinit.
- Imposibil!
- De ce?
- Pentru că există o luptă moştenită, nesentimentală, între sexe. Egoismul e în noi de la început, altruismul trebuie să-l învăţăm.
- Iubirea romantică ce mai e? Că nu poţi s-o negi.
- O morfină. Verzi istoria masculinităţii
- Eu n-o văd.
- Masculii au celule sexuale mici şi multe şi femelele mari şi puţine - ouăle pline cu hrană pentru embrion.
- Toată lumea se ouă!
- Masculul nu are altă misiune decât să-şi transporte repede genele până la ovul. Fabrică milioanele de spermatozoizi pe zi şi poate avea un număr infinit de copii. Femelele nu. Ele sunt cele care limitează numărul de copii. Aşa începe exploatarea femelelor de către masculi.
- Cum de s-au lăsat păcălite?
- Au căzut în capcana bunei intenţii.
- Ştiu că perpetuarea se poate rezolva şi fără sex, de ce mai există?
- Pentru agitarea genelor, ca să aibă evoluţia de unde alege. Animalele se mişcă de sute de mii de ori mai repede decât plantele datorită muşchiului coordonat de nervi.
- Repede sărişi de la sex la muşchi şi la nervi!
- Plantele care-şi procură hrana stând pe loc, nu au nevoie de neuron dar celula nervoasă e prezentă la majoritatea animalelor. Noi avem zece mii de milioane de neuroni care ţin minte ce a fost bun sau rău. Ca şi sexul, memoria nu a fost decât un instrument util supravieţuirii. Ce parfum foloseşti?
- De garofiţe. Îţi place?
- Îhîm! Îmi aminteşte de Garofiţa Pietrei Craiului.
- Mă mir că mai simţi mirosurile cu atâta tutun care-l inhalezi.
- Ehei, creierul olfactiv are o istorie…
- Mult mai complicată decât cred unii, vorba lui Matache Măcelaru
- Am înţeles, te plictisesc dialogurile „inteligente”.
- Nu şi faptele. Când vii pe la mine, că doar suntem vecini?
- Nu ştiu, nu promit.
- Te anunţ când fac langoşe ardeleneşti cu varză murată, că ştiu că la aşa ceva nu rezişti.
