PALEONTOLOGII

IAR VULPILE CU COPITE AU FOST URŞI - CÂINE

                                                         (Filiaţia cetaceelor)

Prolog.

Am notat acest titlu pe un petic de hârtie şi am coborât la metrou să-mi cumpăr o gustare. Reîntors în muzeul Antipa din aerul rece de ianuarie şi izbit de familiarul damf de naftalină, m-a pufnit râsul. Am realizat ridicolul situaţiei mele de entomolog balenofil, fericit că a mai găsit un titlu ce ar putea interesa pe cineva dintr-o ţară care nu are ocean ci doar o mare şi aceea neagră şi bizară.

Ce altceva sunt eu? mă întrebam în timp ce urcam scările spre mansardă, învăluit în aburii plăcintelor, decât o molie, o mumie îmbibată în naftalină ca şi celelalte un milion două sute de mii de „piese” (foste vietăţi), care însă vrea să se arunce în abisul milioanelor de ani de istorie a balenelor şi chiar să se piardă cu ele în ocean. M-am consolat repede spunându-mi că a exista, e ceva tot atât de tragic, pe cât de hilar. Ex sistere, înseamnă a te plasa în afară, a te manifesta, a te naşte. „Inconvenientul de a te fi născut” are printre alte dotări şi  riscul de  te întoarce de unde ai venit. Aşa au făcut balenele. Au ieşit odată cu toată lumea bună, vertebrată, din mare şi s-au întors de unde au plecat. Iertare!: sufăr şi eu ca şi alţii, de defectul literar, „de a intercala detalii şi de a intensifica accente” (Borges). Nu voiam decât să mai povestesc ceva despre balene, despre misteriosul lor Ordin Cetaceu.

Notam anterior, cu uimire, că strămoşii cetaceelor (arheocetele), au fost nişte vulpi sau lupi cu copite, iar fosilele arată ca aşa a fost. Dacă e să coborâm mai mult în timp, şi să ne întrebăm care au fost strămoşii strămoşilor balenelor, aflăm că au fost tot nişte ungulate, cât se poate de ciudate şi ele, numite urşi – câine, de mărimea unui şacal, care aveau canini mari de carnivor, incisivi de erbivor, molari laţi şi unghii de urs, dar cu coadă lungă. Omnivore ca şi ursul, îşi duceau viaţa atât în copaci cât şi pe sol. Cel mai cunoscut este Arctocyon primaevus, (arktos: urs, kyôn: câine), adică „ursul câine din primul ev”, care  a trăit în paleocenul superior, acum cca 50 de milioane de ani. Peste alte câteva zeci  de milioane de ani, în Eocenul Mijlociu, a trăit un carnivor cu muşchi masticatori puternici şi picioare scurte, cu care alerga repede şi vâna alte ungulate ierbivore. Era  Mesonyx obtusidens, cu gheare scurte, găsit în America de Nord, în Wyoming, în strate de acum 45 M. a. Numele de Mesonyx vine de la mesos: mijlociu şi onycho: gheare Aceste două familii, prima omnivoră şi cealaltă carnivoră, au făcut obiectul unor dispute între paleontologi, primele fiind considerate ungulate, celelalte carnivore dar problema a fost rezolvată prin încadrarea lor împreună, în grupul Condylarthtra sau Protoungulata.. La aceste ungulate primitive, din Cretacic, regimul erbivor şi carnivor, nu era bine delimitat. O altă problemă rezolvată a fost originea lor geografică. Deoarece multe ordine din acest grup au trăit în America de sud, se credea că acolo e originea lor dar ulterior s-a conchis că e o evoluţie paralelă şi că strămoşii arheocetelor sunt originari din Emisfera Nordică.

  Denumirea de Ungulate este generică, nu reprezintă o categorie  taxonomică, adică este un cerc de specii cu aspecte diverse, ce cuprinde 6 ordine dispărute. Toate ungulatele actuale – damanii din Africa de Sud (Procavia capensis), asemănători cu nişte marmote, elefanţii, vacile de mare, tapirii, porcii, căprioarele, girafele, antilopele, bovinele, în total vreo 200 de specii – descind din ordinul dispărut de ungulate, amintit: Condylarthra, din Cretacic ( o perioadă cuprinsă între 145,5 – 65,5 M. a.).

Denumirile latineşti par aride la prima privire, dar pentru că tot ne jucăm cu toţii cu cuvintele pe care le căutăm toată viaţa prin dicţionare putem observa uşor că numele de Condylarthra nu înseamnă decât „articulaţie” (aici a picioarelor). În greacă, kondulos – articulaţie (a două oase) şi arthron -  încheietură, îmbinare. Ca zoolog, am găsit mai ales la francezi, plăcerea de a explica etimologia denumirilor latineşti, plăcere pe care o împărtăşesc şi eu.

 Tot mai numeroasele fosile găsite, la care se adaugă noile metode de cercetare (filogenetica moleculară bazată pe  materialul genetic din nucleul celulelor, sau a celui din mitocondrii), arată că între Ungulate trebuie incluşi şi porcii furnicari africani (Orycteropus: Tubulidentata) şi Cetaceele, având acelaşi strămoş: Condylartrele. Tot cercetările de biologie moleculară au arătat o neaşteptată apropiere între balene şi hipopotami - grup soră al balenelor vechi, cu care se trag împreună, din Condylarthre. Strămoşii hipopotamilor Anthracotherienii, numiţi aşa pentru că fosilele lor au fost găsite în antracit, au dispărut de curând, rămânând azi doar hipopotamul. Aşa ceva pare posibil atâta timp cât există o înrudire între elefanţi şi dugongi şi între elefanţi şi şoriceii cu trompă din Africa, numiţi  chiar Elephantulus. Ridiculizatul contrast dintre şoarece şi elefant s-a dovedit o realitate filogenetică. Specializarea extremă prin milenii, la mediile mereu schimbătoare, au dus la aceste diferenţieri şi înrudiri spectaculoase. Realitatea bate încă odată, fantezia.

                           GLEZNA ASCUNSĂ ŞI GALOPUL ÎN OCEAN

                                              (Istoria înotului la cetacee )

Latinescul balaena (cu adjectivul balaenacetus: de balenă), vine din grecescul phallaina, care înseamnă „ceva umflat”.Varianta ca masculinul de la balenă să fie .. balon, e doar un joc al cuvintelor. Cetaceu vine de la cetus: creatură marină mare. În ultima vreme, documentându-mă despre balene am constatat că, cu cât ajungeam mai departe în trecutul lor, incertitudinea originii lor se mărea. Părea un lucru enervant, până mi-am dat seama că ăsta era tot farmecul şi că aşa se întâmplă cu orice trecut îndepărtat: devine difuz, după cum difuz devine şi viitorul îndepărtat. Clar e numai prezentul. Mai precis, pare.

Încercând  să-mi lămuresc filogenia balenelor, am fost salvat de cercuri.  Cercul Mamă se numeşte Condylarthra, în care intră ungulatele primitive, omnivore şi carnivore deopotrivă. Înaintea  oricărei specializări, se află o indecizie fecundă. Dar despre asta am mai scris, să revenim la galopul în ocean.

Nu cred că există om care să nu fi admirat măcar odată galopul unui cal, într-un film sau în realitate. Calul se lansează înainte cu elan, proptindu-se cu picioarele pe solul ferm şi arcuindu-şi corpul plin de muşchi, în plan vertical. La fel făceau şi strămoşii tereştri ai balenelor şi aşa fac şi acum balenele în mare. Pe vremea când aveau picioare, aveau în gleznă un os pe care-l avem şi noi, numit astragal. La grupul stem Condylarthra, acest os avea o singură articulaţie iar la urmaşi, osul are două articulaţii, element  folositor paleontologilor pentru schiţarea filogeniei Din trenul posterior (cât de terestru sună cuvântul „tren”!) al balenelor vechi, la cele de azi au mai rămas sub piele, doar resturi de centură pelviană, resturi de femur, resturi de tibie şi deloc, gleznă. Totuşi, glezna şi galopul, memoria unei structuri şi a unei funcţii s-a păstrat ca bijuteriile de familie.  

Dacă peştii (şi ei nişte cai ai mării, plini de muşchi), avansează prin ondulări laterale, balenele se ondulează vertical, ca în galop. Neavând pământ pe care să se sprijine, au fost nevoite să găsească sprijin în ele însele. Şi l-au găsit într-un loc neaşteptat: într-un os de sub gât, hioidul (os hyoideum) care, ca şi astragalul, îl avem şi noi şi e un os unic printre toate oasele scheletului, fiind singurul care nu are nici o contingenţă cu alte oase, suspendat cum este, în ligamente şi muşchi. La balene e puternic, în formă de U şi are rol locomotor. Mişcările antagonice în plan vertical ale muşchilor cozii şi ai capului în timpul avansării, se sprijină în acest os. La om, osul hioid foloseşte la deglutiţie dar şi la vorbire, ca bornă pentru mişcările cartilajelor şi corzilor vocale. Nu e ciudată soarta acestui hioid care propulsează balenele în galopul lor prin ocean şi propulsează cuvântul, în oceanul gândurilor.? Nu e ciudată conservarea unei fundaţii organice ancestrale, pe care forţele naturii au pus-o să îndeplinească cu totul alte funcţii decât cele iniţiale?

Epilog

Poţi şti ceva în mod scolastic, sau poţi avea o revelaţie. Revelaţia mea este că la balene, există mult mai multe modificări ale anatomiei şi fiziologiei (poate toate), decât lasă să se întrevadă o simplă formă hidrodinamică ce avansează ondulat în ocean, ca un val între valuri.