27 oct. Saga Tomoșoilor.
M-ar tenta să o reconstitui
dar mi-aș cere imposibilul. Toma
Alimoș poate fi citit și Toma al Moșului. Sau, prescurtat, Tomoș. De altfel și
Almașul se poate citi Al moșului; e vorba de o moșie mai mare sau mai mică. Chiar și Toma (de la tomein - a tăia), e o felie din ceva, în
cazul ăsta o felie din moșia moșului. Sofia mi-a spus că dintre cei 16 copii ai
Paraschivei Tomoșoiu, numai bunicul Iancu a moștenit meseria de postăvar
(boiangiu) a tatălui său Radu, de aceea era supranumit Iancu Boiangiul.
Dintre frații bunicului, tata nu și-l mai amintește decât pe Ion zis Bator sau
Batâr, fiindcă era foarte voinic și pe Constantin zis Cociu după numele unui
boier grec cu care semăna. Cociu e singurul care a rămas în casa bătrânească,
foarte mare, cu cârciumă închiriată pentru baluri și nunți. Tomoșoaia avea o
moșie a ei, în câmpie la Grădișteanca, unde Bator era administrator.
Moise (Moșe) vine de la Moș? Dar
Mogoș ce înseamnă? Am citit undeva că Tăma
în limba tracilor ar însemna ginere. De
unde știu cei ce scriu așa ceva? Mie nu-mi pasă că ei sunt considerați bolnavi,
victime ale omonimiilor și falselor polisemii lingvistice. Mie-mi place
jocul minții în lumea cuvintelor. Am o
fire inventivă, care altfel se plictisește pe lume.
28
oct. Avem tot ce ne trebuie cu noi, în noi.
Numai că nu știm unde să căutăm la
nevoie, în clipa în care o necesitate ne cere ceva cu intensitate, ca o pompă
de vid. Suntem (ca tot ce există), imense și condensate depozite sedimentare;
dacă n-ar fi așa nici n-am putea exista, ca niște degete împinse prin membrana
elastică a trecutului, în prezentul convențional. Când dorim ceva nou, până la
urmă constatăm că el exista deja, uitat prin vreo cămară (chiar și electronică)
și acest vechi, e mai de calitate decât surogatul numit nou.
E încă foarte frumos afară pentru
această dată. Din Mitologie română de
Romulus Vulcănescu (altă carte dăruită de Speolog), aflu de ”pietrele colibate”
(stânci surplombate, cu baza la sol, unde se adăposteau și se mai adăpostesc,
ciobanii și turiștii de ploaie iar numele vine probabil de la colibă) și de
tipurile de locuințe din paleoliticul superior: locuințele mici, bordeiele și locuințe
mari, de tipul șurei, unde se adăposteau familiile matriarhale sau patriarhale,
cu vatra pe mijloc. De aceea se numește așa muntele Șura Mare din munții Piatra
Mare? În Paleoliticul Superior se formează comportamentele magico mitologice
legate de vânătoare, domesticirea și creșterea animalelor. Totemul este legat
de cosmogeografia locală. În dendrolatria pre dacilor predomina totemul
bradului. Zoototemuri de bază erau bourul și lupul. Traian a închinat lui Zeus
Cassios la Antiohia, un corn de bour îmbrăcat în aur, din tezaurul dacic. Despre
rithonul de la Poroina nu știu nimic altceva decât că există și am văzut un
desen. Dacă aș scrie saga Tomoșoilor aș putea-o intitula Stâna din vis.
De câteva zile motanii au făcut
rocada: vine la mine Snegură Vodă, la distanța la care-l pot atinge iar Ochi de
Aur se culcă la picioarele mele: e sigur pe afecțiunea mea, sau e o nouă dovadă
de generozitate a acestui tip ciudat și plin de personalitate față de fratele
lui mai mic și mai prost (mai speriat de viață)?
29 oct. 11 decese la prima mare furtună în Europa de Nord.
Câte tipuri de fobii sunt? Multe: cei care se tem de absolut tot, se numesc
panofobi; cei ce se tem de negru – melanofobi, de alb - leucofobi, de a fi singuri – autofobi, de căsătorie – gamofobi, de a adormi – somnofobi, de greutăți materiale – obsesofobi, de urâțenie – cacofobi, de imperfecțiune – telofobi, de doctori – iatrofobi, de dragoste – filofobi, de viteză – tahofobi, de femei frumoase – venustrafobi, de ploaie – ombrofobi, de oglinzi – catoptrofobi, de pisici – felinofobi, ailurofobi sau gatafobi, de
a vorbi în public – glosofobi, de
dezordine – ataxofobi, de tunete și
fulgere – astrafobi, de obiecte
ascuțite – aichnofobi, de zbor – pteromerhanofobi, de eșec – atichifobi, de imperfecțiunea propriului
corp –
dismorfofobi.
Dismorfofobia sau TDC (tulburare dismorfo corporală), neputința de a te
place, mă încearcă și pe mine uneori. Definiție: preocupare extremă pentru un
anumit defect fizic, imaginar sau minor; numele acestei fobii a fost propus în
1886 de Morselli dar a fost recunoscută formal în 1997, când a fost inclusă în Manualul de diagnosticare și statistică a
tulburărilor mentale somatomorfe. Persoanele atinse de ea, trăiesc
sentimentul de urâțenie, au stimă de sine scăzută, evită oglinzile, se privesc
în orice suprafață care reflectă; prin cronicizare ajung la izolare socială,
depresie majoră, apelează la chirurgie plastică inutilă; 29% au tentaive de
suicid. Dar lucrurile nu se opresc aici, pentru că boala maschează de fapt o
problemă mai serioasă. Mulți oameni (mai ales femeile) se uită des în oglindă
și în orice suprafață care reflectă iar relația de dragoste / ură cu oglinzile
e probabil generală. În timpul ”atacului” de dismorfofobie te simți lipsit de
speranță, urât, ai gânduri dușmănoase la adresa ta. Ca și mine, acest gen de
oameni nu se lasă fotografiat, nu se poate ”conecta”, se simte exclus de grup,
nu se relaxeaxă ușor. Majoritatea sunt perfecționiști, au pretenții mari de la
ei și își judecă realizările după standarde foarte aspre: pentru ei perfect
înseamnă perfect, vor tot sau nimic. Pentru că dacă nu arată și nu fac lucruri
perfecte consideră că nu au dreptul să fie acceptați și iubiți de alții. Și ei tocmai asta vor. Când lucrurile
se agravează se ajunge la amputări și tendințe suicidare (de obicei nepuse în
practică). În această situație de proscris, ajungi fie din cauză că ai fost
abuzat în copilărie (nu e cazul meu), fie din cauza unor traume severe,
generatoare de sentimente profund dureroase, ce nu pot fi exteriorizate. Știu
că mama a pierdut-o pe singura ei soră, Gina, moartă de meningită la 20 de ani.
Asta ne-a traumatizat și pe noi copiii, când am aflat povestea. Dar mie nu mi-a
murit nimeni foarte apropiat. Cred că e problema de hipersensibilitate: am
suferit cumplit când am ucis o vrabie cu praștia (am pus um măr pădureț în
praștie și am doborât-o de pe creangă – avea un strop de sânge în cioc – a doua
zi era complet devorată de furnici, în pădure), apoi am suferit din cauza a
două femei care m-au refuzat când asta conta cel mai mult în viața mea. Și cam asta e tot. A fost suficient ca să fiu devastat definitiv sufletește
de acele taifunuri de furie, tristețe, rușine, însingurare? Printre alte cauze
care te împiedică să faci față, să nu te poți separta de durere, e și lipsa (poate
genetică) de serotonină. Masculii
produc cam cu 50% mai multă decât femelele (totuși, când a fost nevoie, nu m-am
putut plânge de lipsă de virilitate). Se recomandă psihoterapia sau în cazul meu,
o femeie frumoasă dar mai ales comprehensivă. Asta am găsit la Frusta, care totuși, azi în metrou, m-a enervat: văzută din față era frumoasă ca o mască japoneză, cu față albă,
păr bogat, negru, drept, buze cărnoase perfect conturate cu ruj roșu, dinți ca
perlele și năsuc mic și rotund care în mod ciudat, din profil era perfect drept;
m-a enervat că s-a poziționat din lateral, cu fața mascată de păr și nu i-am
văzut decât unghiile ca niște gheare, date cu lac roșu și i-am auzit vocea care
făcea firmații aspre, virile, despre viața de cuplu. Să fie sănătoasă!
Neagoe Tomoșoiu a fost fondator al
cenaclului literar Junimea, al Ateneului Român, al Societății pentru învățătura poporului și al Societății de arme, gimnastică și dare la semn. În afară de Nicolae
Nicoleanu a mai avut ca pseudonime: San –
Huang – Ki și Tschao – Wan - Ki. Opera
lui de bază este Poezii, 1865. Se mai poate spune despre el că nu a fost decât
un mocan (unul înarmat cu boată sau moacă, de unde probabil numele de mocan)? De ce nu? Și poeții au
dreptul să dea la moacă, la o adică.
